Un mic popas in lumea animala

mic_popas_in_lumea_animala_madagascar

Frânți de oboseală, după un zbor de aproximativ 21 de ore, am aterizat în aeroportul din oraşul ANTANANARIVO, capitala Madagascarului. Era miezul nopții şi bezna predomina peste tot. Eram buni doar de pus la culcare, fără să mai vedem pe nimeni.Fratele Marcel pregătise deja locul unde să  poposim peste noapte. A fost mult peste aşteptările noastre şi asta ne-a ajutat să ne revenim destul de bine. Am decis sa ne trezim şi să începem misiunea pentru care venisem, deşi oboseala nu ieşise din noi. Nu ştiam exact unde vom merge in prima zi, dar ştiam că ne va trebui câteva zile să ne revenim. Aşa că fratele Marcel, a hotărât că este bine pentru început să vizităm Şcoala Teologică din ANTANANARIVO, unde am petrecut mare parte din zi. A fost un timp binecuvântat, în care am putut vedea modul în care oamenii se pregătesc pentru a sluji în câmpul Evangheliei. Studenții nu au reuşit să atenueze nici pe jumătate din oboseala acumulată în timpul lungii noastre călătorii, aşa că, fratele Marcel ne-a sugerat în drum spre orașul unde locuiește, să ne oprim pentru o scurtă vreme la o rezervație de “Lemurieni”. Acolo, am petrecut câteva ore cu ochii ațintiți pe tot ce vedeam in jur. Lemurienii sunt un fel de maimuțe care au o blană foarte frumos colorată şi moale. Lemurianul este şi mascota Madagscarului, fiind singura insulă unde trăiesc aceste animale. Animăluțele acestea sunt foarte blânde şi jucăuşe. Au coborât la noi fără să ne sperie, şi parcă vroiau să facă poze cu noi. Unii stăteau cu privirea ațintită la noi iar alții făceau demonstrații de agilitate pe crengile copacilor, de parcă vroiau să ne arate ce ştiu să facă. Am înțeles de la fratele Marcel că sunt foarte prietenoase şi le putem hrăni cu fructe. Bananele era mâncarea lor preferată, şi bineînțeles că am fost gata să le oferim, aveam foarte multe la noi. Fiind preocupat de frumusețea lor, vroiam să îi spun ceva fratelui Petru, dar el era foarte atent la un cameleon, ce stătea cățărat pe mâna lui. Deşi era foarte cald, văzându-l cu acea gânganie uriaşă pe mâna, parcă mă  luase frigurile. Vroiau să o pună şi pe mâna mea, dar numai aşa ceva nu îmi doream. La doar o aruncătură  de piatră se auzea că cineva se bălăcea într-o baltă. Întorcându-mi privirea, am dat cu ochii de nişte crocodili uriaşi. Unul chiar îşi deschisese gura să înhațe ceva. Mă gândeam: “Doamne ce mi-ai dat să  văd?” Căldura şi oboseala ne spuneau că ar fi bine să mâncăm ceva. Ce credeti că poți mânca într-un asemenea loc? Ne-am aşezat la o masă, sub un fel de ienupăr şi mi-am zis în gândul meu: “Să vină crocodilul! ” Fratele Marcel ne-a şi întrebat: “ Vreți carne de crocodil?” Eram pregătit să-i raspund că: “Nimic spurcat şi necurat nu a intrat în gura mea”. Dar nu am zis nimic, pentru că ştiam ce o să-mi răspundă, aşa că am acceptat propunerea. Când a venit chelnerița cu farfuria, am luat furculița şi am înțepat crocodilul. Era mort sărmanu!!! Toate au fost bune şi la locul lor până ce am urcat  în maşină. Drumurile cu tot felul de hopuri, parcă îl deranjau pe crocodil şi mi se părea că-i viu. Noaptea aceea, m-am rostogolit în somn precum crocodilul în baltă. Nu vroiam nimic altceva decât apă gazoasă.

A doua zi, am pornit la drum către orașul familiei Şaitiș și eram foarte nerăbdători să întâlnim pe sora Ioana și copii: Alessia, Ruth si Filip. Am fost întâmpinați cu multă dragoste și căldură, iar sora Ioana a muncit foarte mult pentru a ne pregăti un meniu variat și hrănitor, care să ajute la refacerea noastră după drumul lung și obositor. Am ajuns şi ne-am aşezat la masa cu toate bunurile posibile. Nici nu ştiu câte feluri de mâncare a pregătit. Masa era plină de fructe, şi mai ales că despre unele nici nu auzisem, mă tot uitam în jurul meu, iar când nu era nimeni pe aproape, mai luam câte un fruct de pe masă. Fratele Marcel mai că era gata să mă  întrebe dacă nu vreau să mai beau şi ceva apă. El nu ştia că eu după ce beau apă mănânc şi mai bine. Aşa că a fost  întelept că nu m-a întrebat. Le-am povestit că acasă, eu am o regulă: “Nu am voie să mă trezesc noaptea şi să deschid uşa la frigider.” De fapt, chiar să vreau, nu pot! Avem o pasăre care vorbeşte şi când aprind lumina, şi merg la frigider, mă strigă. Aş vinde-o, dar cui îi trebuie aşa pacoste pe cap!  Mă obişnuisem aşa de bine cu mâncarea pregătită de sora Ioana, încât, dacă mâncam în altă parte, mi se făcea rău. Ca să o scutim de atâta muncă  zilnică, am hotărât cu toții să mergem undeva, la un restaurant unde nu se serveşte crocodili şi nici broaşte țestoase. Câteva zile nu am reușit să-mi revin. Acestea sânt câteva din experiențele pe care le-am avut pe perioada vizitei noastre in Madagascar!

FB_IMG_1435110210345   lemurien 12    DSC_0281   DSC_0234DSC_0258  DSC_0245

Familia Şaitiş Marcel și Ioana, Alessia, Ruth și Filip, au fost cea mai mare binecuvântare pentru noi în tot timpul şederii noastre acolo. Ne-am bucurat să slujim împreună cu ei şi să ne minunăm de fauna şi vegetația exotică din Insula Madagascar! Au făcut eforturi extraordinare pentru cazarea şi îngrijirea noastra, şi apreciem foarte mult aceste eforturi!

01 Partasie   DSC_0376

Ştiu ca Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătită munca lor!

Rev. Ilie U. Tomuța

Top