Simplitatea Evangheliei

Spread the love

De multe ori meditez la aceasta intrebare: “Se mai pastreaza acest concept al simplitatii in predicarea Evangheliei in zilele noastre?”

Biblia a fost si este scrisa pe intelesul fiecaruia, fara a crea confuzii sau indoieli asupra scopului esential al jertfei lui Isus. Este adresata si accesibila tuturor, indiferent de nivelul educatiei scolare. Cand Isus a trimis apostolii in misiune, i-a trimis la fiecare natiune si fiecare faptura din dorinta de a salva omenirea.„Duceti-va in toata lumea si vestiti Evanghelia la orice faptura!” Marcu 16:15. De ce oare in zilele noastre avem tendinta de a complica Evanghelia??

Pentru ca mesajul lui Dumnezeu sa fi fost accesibil oricarei fiinte, acesta a trebuit sa fie simplu, predicat in limbajul oamenilor de rand si mai ales transmis cu afectiune si dragoste. Trebuie sa ne aducem aminte in mod constant ca, la inceput, cand Evanghelia a fost pentru prima oara propovaduita, oamenii erau simpli si nu aveau acces la o educatie superioara. Ei nu ar fi inteles nimic din scripturi daca acestea ar fi fost transmise intr-un limbaj sofisticat, cu cuvinte pompoase si neintelese. Mai mult decat atat, ei nu s-ar fi supus daca nu ar fi avut o intelegere deplina a Cuvantului lui Dumnezeu.

Pavel era un invatator cu studii superioare deosebite care ar fi putut sa creeze teze complexe de teologie si invatatura religioasa, dar a considerat toata aceste studii nefolositoare atunci cand a vorbit oamenilor despre Isus. In Efeseni, Pavel a marturisit ca a primit mesajul Evangheliei printr-o revelatie divina, nu pentru ca era merituos sau vrednic de a sluji lui Dumnezeu datorita educatiei sale superioare. A inteles importanta simplicitatii limbajului folosit in raspandirea Cuvantului lui Dumnezeu si a ales sa slujeasca in mijlocul celor de rand cu un singur gand: de a castiga suflete pentru cer!

Ce facem noi in ziua de astazi cand predicam Evanghelia? Fratilor, sa nu pierdem din vedere ca Evanghelia lui Hristos este simpla. De multe ori suntem atat de doritori sa impresionam audienta cu un vocabular complex, cu argumente complicate si analize detaliate, incat lasam in urma o coplesitoare concluzie si anume: ca Evanghelia este foarte complicata, greu de inteles si greu de urmat. Ne concentram ata de mult pe teme filozofice, analizam cuvinte din limba greaca sau ebraica, ca pana la urma ne lasam condusi de dorinta de a uimi oamenii cu aptitudinile noastre oratorice si uitam sa predicam mesajul simplu al Evangheliei din Ierusalim.

Este timpul sa ne intoarcem la invataturile Biblice de la inceputul raspandirii mesajului divin, propovaduind Evanghelia asa cum apostolul Pavel ne-a lasat ca exemplu in 1 Corinteni 2:1,2

“Cat despre mine, fratilor, cand am venit la voi, n-am venit sa va vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau intelepciune stralucita. Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit.”

Oamenii primesc cu bucurie invataturile explicate simplu si cu multa dragoste. De fapt ceea ce noi trebuie sa transmitem cand spunem oamenilor despre jertfa Fiului lui Dumnezeu este: dragoste, iertare, bucurie si eliberare sufleteasca de pacate si indoieli. Atunci ei inteleg pe deplin cat de mult sunt iubiti de Dumnezeu, de ce trebuie sa isi schimbe viata, rostul vietii si felul de a trai.

Misionarii sunt acei care preiau scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu si o transmit tuturor natiunilor. Ei trebuie sa se pregateasca inainte de a pleca in misiune, sa inteleaga cultura poporului unde vor merge, gradul de cultura si educatie al natiunii si mai ales receptivitatea oamenilor la mesajul Evangheliei. De multe ori, ei trebuie sa iubeasca inainte de a propovadui si sa demonstreze prin sacrificiile pe care le fac in slujire, ca sunt intr-adevar trimisi de Dumnezeu cu un mesaj al iubirii.

Ne vom ruga pentru familia Piu Daniel, Simona, Timotei, Darius si Evelina, care locuiesc in mijlocul afaganilor refugiati in Grecia. Dumnezeu sa le dea intelepciune, mesajele lor sa fie simple si pline de afectiuni pentru cei la care au fost trimisi si dragostea lui Dumnezeu sa se reverse asupra lor!

Va prezentam mai multe informatii despre aceasta familie la care aveti acces prin apasarea pe imaginea de mai jos:

Familia Piu Daniel, Simona, Timotei, Darius si Evelina – Grecia

De asemenea ve aprezentam si un scurt video cu imagini din Grecia creat de organizatia Prayercast:

Va multumim pentru suportul spiritual si financiar!

~ Monica Badulescu ~

 

 

 

Top