Marturia Mariei Liciu – Misionara in comunitatea musulmana, Medgidia

Spread the love

MARIA LICIU

AUTOBIOGRAFIE

Maria Liciu

Am venit pe lume in data de 1 Iulie 1960 in satul Cozia, comuna Pristol, judetul Mehedinti, Romania.

M-am nascut intr-o familie de ortodocsi nepracticanti, si impreuna cu noi locuiau bunicii si strabunicii din partea mamei. Am fost un copil dorit si rasfatat de strabunici. Nimeni nu-mi pusese limite iar cand mama incerca sa ma disciplineze strabunicii o certau. Am locuit la sat cu cei batrani pana la varsta de 9 ani apoi ne-am mutat la Turnu Severin.

Deoarece parintii erau mai mult plecati la munca, de educatia mea s-au ocupat strabunicii. Acestia erau religiosi, frecventau cu regularitate biserica si au incercat sa imi insufle aceleasi valori religioase. M-au invatat rugaciunile “Tatal nostru” si “Inger, ingerasul meu” si au incercat sa ma determine sa tin posturile ortodoxe. Mancarurile de post nu-mi placeau asa ca ma ascundeam in beci si mancam pe furis carne si untura pe paine. Eram tare incantata de isprava mea de a-i pacali pe strabunici crezand ca la fel Il pot pacali si pe Dumnezeu. In imaginatia mea, Dumnezeu semana cu strabunicul meu care era un mosulet simpatic, ma iubea si nu imi refuza nici un moft.

Mai tarziu, in adolescenta am decis ca eu nu cred ca exista Dumnezeu si chiar daca ar exista pe mine nu ma intereseaza.

Barbatii din familia mea erau alcoolici, iar femeile se ocupau cu descantece si vrajitorii. Pentru ca ma iubeau, fiecare a incercat sa ma invete sa fac ceea ce stiau ei mai bine. Astfel, barbatii m-au invatat cum sa beau fara sa ma imbat iar femeile m-au invatat cum sa ghicesc viitorul si cum sa manipulez prin decantece circumstantele care nu-mi placeau.

In 1967 am inceput scoala. Lucrul acesta a coincis cu nasterea surorii mele, Rita. Ea a devenit centrul atentiei tuturor si eu vedeam cum pierdeam teren si nu mai eram “vedeta” familiei. Astfel, am inceput sa ma lupt din rasputeri sa-mi recapat pozitia pierduta. Am invatat literele inaintea colegilor iar inaintea sfarsitului primului an de scoala citeam cursiv din ziar in fata rudelor si vecinilor spre mandria tatalui meu. Asa s-a nascut in mine spiritul de competitie. Am citit mult in toti anii de scoala, am invatat si am fost premianta si sefa de clasa pana in anul II de liceu.

Dar, cum eu vroiam sa fiu prima in toate, pe la 16 ani am inceput sa fumez, sa merg la discoteca si petreceri. Am inceput sa beau mult si in afara familiei iar acest lucru nu mi se parea o problema, deoarece de mica eram obisnuita cu alcoolul. La sfarsitul primului an de scoala am mers in vacanta la bunici, la oras. Bunicul meu lucra la fabrica de bere si zilnic aducea acasa mai multe bidoane cu bere. De fapt, la bunici acasa nu se bea deloc apa, numai bere. El ma lua si la serviciu unde facea pariuri cu colegii lui ca pot sa beau o sticla de jumatate de litru cu bere pe nerasuflate. Cand abia implinisem 8 ani am reusit acest lucru si bunicul a castigat pariul. Tot in acea vara am fost in prima mea coma alcoolica. Dar nu de la bere, bunicul m-a luat sa gustam caisata (caise cu alcool si zahar). Mie mi-a placut, am tot baut pana cand se invartea totul in jurul meu si am cazut. Inainte sa imi pierd cunostinta l-am vazut pe bunicul razand; el se distra copios ca-si imbatase nepoata!

Pe masura ce sora mea a crescut ne-am imprietenit si in adolescenta ma foloseam de ea sa plec de acasa si ii cumparam tacerea cu dulciuri. In perioada adolescentei ei i-am devenit model si de obicei asculta de mine, nu de mama.

In 1979 am terminat liceul, am dat examen si am intrat la Politehnica pentru ca era un vis neimplinit al tatalui meu pe care a dorit sa-l vada realizat in mine.

In timpul facultatii am fost marcata de cateva lucruri: divortul parintilor, am inceput viata sexuala inaintea casatoriei, am facut 5 avorturi, am invatat sa ghicesc in carti si am participat la o sedinta de spiritism. Beam tot mai mult si faceam deseori pariuri cu colegii ca pot bea mai mult ca ei. Nu imi amintesc sa fi pierdut vreun pariu. Am repetat anul II de facultate pentru ca-mi placea viata de student si vroiam sa o prelungesc. Cand am ajuns in ultimul an m-am casatorit cu cel ce-mi fusese prieten timp de 5 ani.

Pe sotul meu l-am cunoscut la sfarsitul anului 1977. Mi-a placut mult de felul cum arata: cu plete, blugi evazati si cizme de cowboy. Era un hippy cu magnetofon si era DJ la petreceri. Eu aveam 17 ani si el avea 19. Nici unul dintre noi nu aveam vreo idee despre ce inseamna o relatie. Nu aveam nici un fel de standard sau un model sanatos de viata. Din cauza aceasta, viata noastra de familie a inceput de timpuriu sa semene cu ceea ce vazuse fiecare in familiile de provenienta: petreceri, certuri, scandaluri, batai. Singurul lucru bun ce s-a intamplat in timpul casniciei a fost nasterea fiului nostru Cezar, in martie1984. Faptul ca am devenit mama a dat vietii mele un scop. Am investit totul, timp, energie, bani, dragoste in cresterea si educarea fiului meu. Acest lucru a durat aproape 20 de ani, cat timp fiul meu a locuit cu mine.

In 1989 nu am mai suportat scandalurile din familie si am deschis divortul. Mai tarziu obisnuiam sa spun ca anul 1989 mi-a adus o dubla eliberare, dintr-o casnicie esuata si de sub comunism.

Cand a fost rasturnat regimul comunist m-am gandit pentru prima data ca Dumnezeu exista cu adevarat, pentru ca numai El putea schimba situatia politica din tara noastra.

In 1991 am intrat in somaj. Am inceput sa fac mici afaceri cu produse din Turcia. Am castigat multi bani pe care, in mare parte, ii cheltuiam in localuri. Am dus o viata imorala si pentru ca eram eu insumi scarbita de viata pe care o traiam am incercat in cateva randuri sa ma sinucid. In timpul casniciei am fost de 2 ori internata la Psihiatrie. Nu-mi mai amintesc cu ce am fost diagnosticata dar acum inteleg ca erau probleme spirituale pentru ca eram adanc implicata in vrajitorie. Cand casnicia mea mergea tot mai rau si am vazut ca descantecele mele sau ale mamei nu aveau efectul dorit am inceput sa merg la alte vrajitoare mai experimentate. Acestora le ceream sa descante “pentru bunul mers al casniciei”. Rezultatul a fost divortul. Oricum, timp de 8 ani adormeam doar cu pastile, devenind dependenta de barbiturice.

In februarie 1993 m-am intalnit cu o fosta colega de serviciu pe care o evitasem in ultimii ani deoarece auzisem ca s-a pocait. Stiam ca si ea avusese probleme cu sotul ei care era alcoolic si abuziv ca si al meu. Fusesem impreuna la vrajitoare si ea incercase sa se desparta de sotul ei, dar nu reusise.

Cand am intalnit-o insa, era total schimbata. Era linistita, bucuroasa si senina si- mi spunea niste lucruri “ciudate”: ca Isus schimbase viata ei si a sotului ei care nu mai bea si nici unul din ei nu mai fumau. Ultima parte mi se paruse interesanta deoarece eu fumam zilnic mai mult de 2 pachete de tigari, ma simteam rau, tuseam mult, eram foarte slaba si nu aveam pofta de mancare. Incercasem de cateva ori sa renunt la tigari dar fara succes. Asa ca am acceptat invitatia ei sa-mi povesteasca mai multe.

Am fost la prietena mea si in timp ce eu fumam 16 tigari ea mi-a spus Evanghelia, apoi mi-a dat un Nou Testament, niste carti si m-a invitat la o biserica evanghelica unde mergea ea. Ajunsa acasa am inceput imediat sa citesc. Prima carte a fost Eu cred in minuni de Kathryn Kuhlman. Autoarea povestea despre mai multe vindecari care avusesera loc la serviciile ei de vindecare. Eu am crezut fiecare cuvant pe care l-am citit, am plans mult si cred ca atunci Domnul m-a vindecat de depresie. Din seara aceea nu am mai avut nevoie de pastile ca sa pot dormi. Am inceput sa citesc si Noul Testament iar dupa 2 zile am mers la biserica. Acolo am fost foarte impresionata. Pe langa faptul ca nu era mirosul de tamaie si lumanari nici picturile pe pereti care imi traumatizasera copilaria, pentru mine atmosfera era cereasca. Nu am inteles eu prea mult ce se intampla acolo si la fiecare jumatate de ora ieseam afara sa fumez o tigara. Dar mi-au placut cantecele si atmosfera. De atunci m-am dus la fiecare program. Ori de cate ori se punea intrebarea “daca vrea cineva sa-L primeasca pe Isus in viata lui…” eu ridicam mana, ma rugam impreuna cu predicatorul, dupa care plecam linistita, aprinzandu-mi o tigara in drum spre casa. Asta a durat cam 2 luni.

Pe data de 15 martie 1993, la slujba de seara s-a vorbit despre femeia samariteanca. Am plans mult pentru ca m-am identificat cu femeia aceea si ma simteam pacatoasa. La sfarsit, predicatorul a facut ceva diferit, a spus ca cine vrea sa-L primeasca pe Isus in inima sa vina in fata, nu doar sa ridice mana ca pana atunci. Au iesit in fata o parte din cei din biserica. Eu nu am iesit deoarece ma gandeam: “L-am chemat de cateva ori pe Isus in inima mea, m-o fi auzit si o fi venit deja!” Apoi predicatorul a zis: “Cine este sigur ca Isus este in inima lui sa vina in fata si sa se roage pentru ceilalti.” Eu m-am gandit sa nu ies, ca nu eram sigura ca Isus era in inima mea. Il chemasem eu dar nu stiam daca venise! Toti au iesit in fata iar eu am ramas singura intr-o sala goala.

In seara aceea am plecat trista acasa stiind ca trebuie sa iau o decizie. M-am gandit mult in noaptea aceea si am ajuns la niste concluzii:

  • Isus a existat cu adevarat. Lumea a recunoscut ca a fost o persoana importanta deoarece aprox. de la nasterea Lui se numara anii.
  • El a murit si a inviat. Deoarece eu crescusem cu obiceiul de-a zice de Paste “Hristos a inviat!” credeam ca toti oamenii de pretutindeni recunosc acest lucru.
  • In seara aceea aflasem si motivul pentru care a murit. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea…

    M-am pus in locul lui Dumnezeu si m-am gandit, eram si eu parinte si aveam un singur fiu, l-as fi dat eu sa moara in locul cuiva? Cu siguranta NU! Nici macar pentru presedinte sau pentru cel mai merituos om de pe planeta, cu atat mai putin pentru o pacatoasa ca mine. Am incercat sa-mi imaginez cat de mult trebuie sa ma fi iubit Dumnezeu… si am fost coplesita de dragostea Lui. Mi-am dat seama ca inima mea tanjea dupa dragoste, dupa acceptare. Ma simtisem respinsa de tatal meu cand o parasise pe mama, implicit pe mine si pe sora mea. Ma simtisem respinsa de sotul meu si de alti barbati cu care incercasem sa leg o relatie. Acum intalnisem pe Cineva care ma cunostea mai bine decat reuseam eu si ma accepta si ma iubea asa de mult. Astfel, am decis ca vreau sa traiesc cu persoana aceasta. Am spus atunci “Doamne Isuse, daca este adevarat ce am auzit asta seara la biserica, daca Tu ai murit pentru mine ca m-ai iubit, atunci eu vreau sa Te cunosc mai bine si sa traiesc cu Tine toata viata mea.”

De a doua zi am inceput sa inteleg altfel cand citeam din Noul Testament. A inceput sa nu mi se mai para in ordine sa citesc carti despre Dumnezeu si sa fumez in acelasi timp. Cand mergeam la biserica am inceput sa ma simt inconfortabil din cauza mirosului de tigari pe care il emanau hainele mele. Nimeni nu mi-a zis nimic dar eu nu ma mai simteam bine cu starea in care eram. Am inceput sa ma rog pentru eliberarea mea de sub puterea tigarilor.

Prietena mea de la care primisem Evanghelia impreuna cu o alta sora au postit si s-au rugat pentru mine. Dumnezeu a fost credincios si a raspuns rugaciunilor eliberandu- ma de fumat. Spre surprinderea mea Dumnezeu m-a eliberat in acelasi timp si de alcool, desi nu-mi dadusem seama ca era o problema si nu Ii cerusem asta niciodata. Doar am observat ca atunci cand am incercat sa beau nu mai puteam. Nu mai suportam nici mirosul de alcool, nici gustul lui si nici al tigarilor. Dumnezeu mi-a aratat intr-un vis ca duhurile care erau in spatele acestor vicii venisera impreuna iar la rostirea numelui lui Isus fusesera obligate sa plece. Treptat, Domnul m-a eliberat de multe alte lucruri din viata veche si de duhuri mostenite din familie. Eu mergeam intr-o biserica Evanghelica care nu credea de fapt in eliberari miraculoase si nu umbla in darurile Duhului Sfant. Fiecare eliberare o traiam eu cu Domnul Isus si prietenele mele se rugau pentru mine cum stiau ele dar nu erau neaparat rugaciuni de eliberare sau razboi spiritual.

Am inceput sa citesc toate cartile care le gaseam la cei din biserica. Eu insami am achizitionat multe carti pe care le citeam si le aplicam in viata mea. Astfel am crescut spiritual. Foarte curand am gasit de citit biografii de-ale misionarilor si mi s-au parut interesante. Apoi am citit Provocarea misiunilor de Oswald J. Smith. De acolo am aflat ca si azi mai sunt popoare care nu au auzit inca despre Isus. M-am simtit cercetata de Duhul Sfant si am decis ca deoarece le spusesem deja la toti prietenii mei si la toate rudele despre Isus era timpul sa ma pregatesc sa merg la alte natiuni. Asa am dat examen la Institutul Teologic care functiona pe langa biserica noastra. Am fost acceptata ca studenta. Apoi m-am botezat, in 15 iulie ’93. Fiul meu mergea impreuna cu mine la biserica si la unul din programele de scoala duminicala si-a predat viata lui Isus.

Sora mea care era deja casatorita si locuia in Serbia a venit in vizita in vara aceea. Vazand schimbarea din viata mea si-a predat viata Domnului.

Mama mea era incantata de persoana noua pe care o descoperea in mine dar pentru ca isi dadea seama ca trebuia sa renunte la pacat si la anumite practici oculte ca sa- L urmeze pe Isus nu a facut-o! Cu tatal meu nu aveam atunci o relatie prea buna. Abia dupa 5 ani, dupa ce facusem consiliere am reusit sa-l iert si sa restaurez relatia cu el. Inainte sa moara, in februarie 2008, L-a primit si el pe Domnul in inima.

Fostul meu sot a fost de asemenea impresionat de schimbarea mea si a fiului nostru, s-a decis si el sa-L urmeze pe Isus si noi doi am primit botezul in aceeasi zi. Mai tarziu eu am facut consiliere pentru problemele pe care le avusesem in timpul casniciei si l-am rugat si pe el sa mearga sa vorbim impreuna cu consilierul. El a refuzat sa stam de vorba despre trecut, motivand ca a sters totul cu buretele iar acum avea o viata noua. Nu a considerat necesar sa isi ceara iertare pentru bataile pe care mi le-a administrat in timpul casniciei, motivand ca eu il provocam de fiecare data. El nici nu crede ca legamantul casniciei facut atunci cand nu-L cunosteam pe Dumnezeu mai este valabil acum. Este de parere ca daca Isus ne-a iesit in cale atunci cand eram despartiti este voia Domnului sa ramanem despartiti. Mai tarziu el s-a recasatorit.

In primavara lui 2001 m-am mutat cu fiul meu din Drobeta Turnu Severin in Timisoara unde o prietena imi gasise de lucru.

In toamna aceluiasi an, fiul meu in varsta de 17 ani, s-a botezat si mai tarziu s-a implicat in lucrarea cu adolescentii din biserica. Pentru mine a fost o bucurie enorma sa vad ca nu au fost zadarnice toate sacrificiile de pana atunci, toate luptele pe care le-am dus ca mama singura. Atunci am realizat ca fiul meu era el insusi intr-o relatie personala cu Dumnezeu si aceasta relatie nu mai depindea de mine.

In biserica din Timisoara m-am implicat in lucrarea de evanghelizare si am fost co-lider la un grup de casa. De asemenea am facut parte din echipa de mijlocitori deoarece Dumnezeu imi descoperise de cand eram in Severin ca mi-a dat un dar de mijlocire.

Dupa atacul asupra Americii din septembrie 2001, cand se vorbea de razboiul impotriva Irakului, eu si fiul meu ne rugam pentru majoritatea arabilor pasnici care trebuia sa suporte consecintele razboiului. Ne rugam ca acel razboi sa nu devina pentru ei o noua cruciada. Fiul meu tocmai fusese intr-o tabara internationala in care se imprietenise cu cativa tineri arabi crestini. Noi aveam in minte chipurile acelor tineri si ne rugam pentru protectia lor si a familiilor lor si pentru toti arabii din Orientul Mijlociu care nu aveau nimic in comun cu terorismul. Ne rugam ca Dumnezeu sa trimita misionari acolo. Eu am inceput sa ma rog pentru acele mame musulmane care isi crestea copiii si-i educau ca sa devina bombe vii crezand ca astfel fac o slujba pentru Dumnezeu.

Intr-o zi de februarie 2003 cand ma rugam pentru misionare care sa se ocupe de femeile musulmane din Orientul Mijlociu am auzit clar in inima mea vocea Duhului Sfant care imi spunea:”Este timpul sa te pregatesti sa mergi tu la femeile musulmane!”. Am fost socata. Trecusera 10 ani de cand ma simtisem chemata la misiune pentru prima data. Intre timp am crezut ca treaba mea era sa-l motivez pe fiul meu la acest lucru, nu ma mai asteptam ca Dumnezeu ma va duce pe mine pe campul de misiune. Stiam ca Duhul Sfant astepta un raspuns de la mine si imi era foarte greu sa iau o decizie. Imi era greu sa renunt la o slujba stabila, la un salariu regulat si sa pornesc in aventura credintei. Am stat de vorba cu pastorul meu, cu alti lideri din biserica si cu fiul meu despre acest lucru. Toti m-au incurajat sa merg in misiune. A fost o decizie grea pentru mine deoarece plecarea mea insemna si despartirea de fiul meu care intre timp devenise student si nu mai avea nevoie de prezenta mea. Dupa aproape 9 luni de rugaciune am decis sa plec.

In februarie 2004 am mers in Constanta pentru a urma cursurile Scolii Internationale de Ucenicie din cadrul organizatiei Tineri Pentru Misiune (YWAM). In timpul scolii m-am implicat intr-unul din proiectele bazei TPM si participam la evanghelizarea prostituatelor. In decursul catorva luni, cat am slujit eu acolo, nu pot zice ca am vazut schimbare in viata lor dar Dumnezeu m-a schimbat pe mine. Am cunoscut mai multe femei si unele dintre povestile vietilor lor. Dumnezeu mi-a inmuiat inima si am reusit sa nu le judec, ci sa le iubesc si sa mijlocesc pentru ele. Intr-o zi am avut revelatia ca daca Isus nu m-ar fi salvat din viata mea veche as fi putut fi una din ele. Atunci am plans ore in sir fiind coplesita de dragostea si bunatatea pe care Dumnezeu Si-a aratat-o fata de mine.

La sfarsitul scolii am mers pentru 2 luni in misiune in Israel. Dupa ce mijlocisem 9 ani pentru Israel si poporul evreu de pretutindeni, am fost foarte recunoscatoare Domnului Isus ca m-a dus sa umblu pe pamantul pe care au calcat si picioarele Lui. Am fost in cateva congregatii si am slujit in diferite moduri. Am facut curatenie, am ajutat la zugravit, am sortat haine si am ajutat la distribuirea alimentelor in tabere de refugiati.

Pentru o saptamana am fost la o biserica de arabi unde fusese si fiul meu cu cativa ani inainte. Acolo am vizitat mai multe familii, am incurajat mame ai caror copii nu erau crestini si m-am rugat pentru multe femei.

Timp de 3 saptamani grupul nostru din Romania s-a alaturat unui grup international care facea evanghelizare pe teritoriul Israelului. Am cantat cantece evreiesti pe strazi si in piete, am impartit tractate si literatura crestina, am vorbit cu oamenii si ne- am rugat ca voia lui Dumnezeu sa se implineasca cu poporul evreu.

Inainte sa plecam acolo, multi incercasera sa ne descurajeze zicand ca este foarte riscant sa mergem in Israel in vremuri atat de tulburi. Eu am tinut mult sa merg pentru ca ma simteam datoare sa duc Evanghelia mai intai la evrei, apoi sa-mi incep lucrarea la care ma chema Domnul.

In august 2004 m-am mutat in Medgidia ca sa ajut lucrarea printre musulmanii de acolo si sa ma acomodez cu cultura.

In 2005-2006 am participat la cursurile CRST pentru a ma pregati pentru slujirea printre musulmani. Pe parcursul scolii am continuat sa slujesc in fiecare week-end in biserica turca din Medgidia. La sfarsitul scolii am mers pentru 10 zile in Turcia impreuna cu alti absolventi. Am intrat in contact cu 2 biserici si am vizitat o familie de turci. In majoritatea timpului ne rugam pentru Turcia ca Dumnezeu sa strapunga zidul islamului si cat mai multi turci sa-si puna increderea in Isus.

Intr-o zi de vineri am mers sa vizitam Moscheea Albastra din Istanbul. Era o zi foarte calda de vara, intr-o zona foarte aglomerata. Foarte multe masini circulau pe strazi si claxonau incontinuu. Trotuarele erau foarte aglomerate si multi trecatori se ciocneau de noi in timp ce ne uitam prin vitrinele magazinelor. De odata totul s-a oprit. Nici o masina nu mai circula pe strada, activitatea din magazine a incetat, magazinele se inchideau si toti barbatii au inceput sa alerge. Am fost luata prin surprindere si am intrebat: “Doamne, unde alearga oamenii acestia?” iar Domnul mi-a raspuns: “Spre Iad!”

Am vazut cum atmosfera se intunecase, arata ca in timpul unei eclipse de soare si-mi era deodata frig. Simteam cum umbra mortii se cobora peste oras in timp ce dinspre minaretele moscheelor rasuna chemarea la rugaciune. Cand priveam barbatii turci care alergau cu covorasele de rugaciune sub brat, am auzit in inima mea vocea Duhului Sfant care ma intreba: “Cand ai vazut ultima data crestinii alergand la biserica?” Am zis: “Doamne, nu-mi amintesc sa fi vazut. Si eu merg agale spre biserica, chiar daca sunt in intarziere”.

Intre timp grupul nostru s-a apropiat de o moschee. Am fost socata sa vad curtea moscheei intesata de barbati care se prosterneau inaintea unui dumnezeu fals. Cei care nu mai gasisera un loc in curte erau ingenunchiati pe trotuar si cativa pe strada pentru ca, oricum, nu mai circulau masini.

Am auzit din nou vocea Duhului Sfant intrebandu-ma: “Cand ai vazut ultima data crestini ingenunchiati in curtea bisericii pentru ca nu mai au loc in cladire?” am raspuns: “ Doamne, eu nu am vazut niciodata!” si am inceput sa plang pentru ca Duhul Domnului ma cerceta. Atunci L-am auzit pe Domnul zicand: “Daca dedicarea voastra nu va intrece dedicarea lor cu nici un chip nu veti putea strapunge zidul islamului!” Am stiut ca atunci cand a vorbit Domnul despre “dedicarea voastra” S-a referit si la mine personal, nu numai la crestini in general. Am stat pe o banca si am plans mult pentru ca am realizat ca responsabilitatea pentru mantuirea musulmanilor nu revenea noua celor care Il cunosteam pe Isus. Atunci, acolo, m-am pus la dispozitia Domnului ca El sa ma foloseasca printre musulmani. Am stiut ca El ma va duce intr-o zi inapoi in Turcia dar nu stiam cand.

Apoi m-am intors in biserica turca din Medgidia pentru inca 2 ani. Acolo am fost implicata in lucrarea cu femeile turce, in grupuri de casa si de rugaciune si am inceput o lucrare de alfabetizare printre turcoaice, dar desi am inceput cu 19 turcoaice dupa 2 ani doar 5 dintre ele stiau sa scrie si sa citeasca. Cei 4 ani petrecuti in biserica turca m-au ajutat foarte mult sa cunosc oamenii, sa inteleg putin dintr-o cultura total diferita de a mea. M-am familiarizat cu sunetele limbii turce, cu obiceiurile si sarbatorile turcilor. Am cautat sa inteleg care sunt valorile lor, care este perspectiva lor asupra lumii, a familiei, a relatiilor. A fost de folos sa fiu printre turci in anii acestia desi nu mi-a fost intotdeauna usor.

In vara lui 2008 am plecat din biserica turca si m-am alaturat echipei de slujire din biserica Betleem din Medgidia. M-am implicat in lucrarea cu femeile din biserica din Medgidia si din localitatile din jurul ei. Am avut 2 grupuri de ucenice si m-am implicat putin si in evanghelizarea printre musulmanii din Castelu, o comuna de langa Medgida. Mi-a luat un an intreg sa ma desprind emotional de femeile turce cu care am lucrat.

In primavara anului 2009, am inceput sa ma rog ca Dumnezeu sa ma puna in lucrarea aceea pentru care imi ceruse sa plec din Timisoara cu 5 ani in urma. Imi placea ce faceam acum dar nu eram implinita si simteam ca sunt doar intr-o perioada de tranzitie.

In august 2009, dupa multe rugaciuni, Domnul S-a indurat de mine si mi-a vorbit. Cand ajunsesem aproape disperata si-I spuneam Domnului ca eu nu pot sa mai merg inainte facand lucruri care nu imi aduc implinire am auzit in inima mea vocea Lui care imi spunea: “Acum mergi in Turcia!”. Lucrul acesta a picat cu greutate pentru ca experienta pe care o avusesem in Istanbul ramasese in urma, aproape uitata. Dar Duhul Sfant a reinviat amintirea aceea si mi-a reconfirmat ca aceasta este voia Lui.

In vara lui 2011 am reusit sa merg in Turcia si sa ma alatur unei echipe internationale de plantare de biserici. Pentru trei ani am slujit printre femeile care veneau la biserica plantata de noi, in rugaciune, prin vizite in case si grupe de studiu biblic.

In 2014, am ramas in Romania din motive de sanatate. Am avut o operatie mai dificila, apoi, in lunile in care ma recuperam, am inteles tot mai clar ca timpul meu in Turcia se incheiase. Cred ca a fost necesar timpul petrecut acolo pentru definitivarea pregatirii mele in vederea slujirii musulmanilor. Am invatat multe lucruri despre cultura lor, gandirea si intelegerea lor asupra vietii. Am vazut cum poate Dumnezeu sa transforme viata unui musulman si am vazut slujirea unor fosti musulmani de la care am avut de invatat.

medgidia

Astfel ca, in septembrie 2015 m-am intors in Medgidia mult mai pregatita sa slujesc femeilor musulmane din zona. M-am alaturat din nou echipei de slujitori ai Bisericii Penticostale Betleem si m-am dedicat sa evanghelizez si sa ucenicizez femeile turce si tatare si, bineinteles, sa ajut lucrarea de plantare de noi biserici in zona Dobrogei, prin darurile pe care Dumnezeu mi le-a dat.

MARIA LICIU

 

Top