LUCRURI NEOBISNUITE – Fapte pregatite de Dumnezeu in care sa umblam

  Un barbat era gata sa intre intr-o banca. In spatele lui era o doamna ce dorea si ea sa intre. 
El a observat acest lucru si a tinut usa deschisa ca sa intre ea prima. Doamna, in loc sa-I multumeasca a zis: “Nu trebuie sa tineti usa deschisa pentru faptul  ca sunt femeie”
Barbatul, zambind a raspuns: “Stimata doamna eu nu fac lucrul acesta pentru ca sunteti femeie, ci pentru ca eu sunt un gentlemen”.
 Ca si crestini, facem ceea ce facem, datorita a ceea ce suntem “in Isus Hristos”. 
In calatoriile misionare intreprinse in ultimii ani, Dumnezeu mi-a adus in fata oportunitati, prin care am inteles ca ma cheama la o noua traire pentru cei din jurul meu. Aceasta nu inseamna intodeauna comfort.
   Chuck Swindoll, in cartea lui “Hope Again” povesteste despre o perioada a vietii lui, cand era in marina: “Era intr-un vas ce mergea spre Japonia. Atat pentru el, cat si pentru cei ce erau cu el, era prima vizita intr-o tara straina. Comandantul i-a chemat spunandu-le: “Trebuie sa tineti minte ca este pentru prima data cand voi sunteti straini. Aceasta nu este tara sau cultura voastra. Voi sunteti o minoritate. Ei nu sunt compatriotii vostri; ei nu vorbesc limba voastra. Ei nu stiu nimic despre tara voastra natala. Ei vor cunoaste doar ceea ce vor vedea in voi. Purtati-va in asa fel ca Japonezii sa-si faca o parere buna despre tara voastra!”
  Ca si copii a lui Dumnezeu, noi apartinem altei tari, si nu ne putem permite sa ne facem tara de ras.  Stapanul Imparatiei noastre ne cere sa avem o viata model pentru cei din jurul nostru, sa fim pentru cei din jurul nostru o mireasma a lui Hristos.
   Purtarea noastra in aceasta lume, trebuie sa fie in asa fel, incat sa-i determine pe oameni sa doreasca a emigra in tara inspre care noi tindem “Imparatia lui Dumnezeu”.
  Fiind invitat sa particip la o Conferinta a bisericilor persecutate din India, am fost solicitat sa vizitez o grupare de crestini, care erau bolnavi de lepra.
  Nu a fost usor sa iau decizia de a face acea vizita. Mi-au trecut tot felul de ganduri prin minte. Am consultat cativa pastori ce erau prezenti la Conferinta. Ma gandeam sa sun Pastorul bisericii din Chicago.  Ma gandeam sa sun familia sa ma ajute in luarea deciziei. Imi parea ca nimic nu ma poate ajuta sa decid mai usor decat rugandu-ma, si sa astept o calauzire din partea lui Dumnezeu. Mereu i-mi suna in minte: “Sunt fratii tai, de ce sa nu mergi? Cine sa mearga la ei daca nu crestinii?” Mi-am luat inima in dinti, si impreuna cu Pastorul ce raspundea de biserica fratilor am pornit spre leprozerie. Totul in jur era straniu. Mizeria si cei din jur mi se pareau de nesuportat. Dupa aproximativ o ora de mers cu masina, ne-am apropiat de locul unde ei erau izolati. Am inceput sa auzim un fel de forfota si cantece ce pareau mai mult a fi plansete. Pastorul ne-a spus ca suntem foarte aproape de ei.
Ca la o aruncatura de piatra i-am zarit iesiti din coclaurile lor . Uni erau in carje, altii se tarau pe pamant, iar unii care aveau picioare sarind de bucurie, si cantau cantecele lor in care se auzea din cand in cand Aleluia.
  Emotiile ne-au coplesit, si am coborat din masina cu ochii inlacrimati. De nu stiu unde, a aparut un copilas de circa 6 anisori, cu o ghirlanda de flori in maini. Pastorul ce raspundea de ei, mi-a facut semn sa ma aplec, sa-mi puna grilanda de flori pe gat. Am inmarmurit privindu-l. L-as fi imbratisat, dar nu aveam voie. De bucurie ca am venit sa-i vedem, au aruncat peste noi petale de flori. Au strigat de bucurie in timp ce ne indreptam spre casutele lor, ce aveau usile deschise. Unora le lipseau picioare, altora maini, altora alte membre din corp. Era ceva extreme de greu de suportat.
  Pasind printre ei, am fost condusi intr-o incapere, unde era de fapt biserica lor. Era o sala mica, cu banci, iar in fata o masa cu o acopritoare alba, brodata foarte frumos, peste care era o Biblie. Au inceput sa cante si sa bata nu din palme, pentru ca majoritatea aveau doar cioturi, si sa strige Aleluia. Am fost rugati sa avem un mesaj pentru ei. Am deschis Biblia, si mi se parea ca toate foile sunt albe. Am reusit sa le spun ca va veni o zi, in care ei vor arata altfel, si ca vor fi ca ingerii. Greu s-au oprit din planset si strigate de Aleluia.
                     1631
  Am impartit fiecaruia din darurile aduse, care pentru ei au fost ca si venite din cer. Am fost rugat sa ma apropii de fiecare copil si sa-i pun in manute bucata de prajitura. Au fost momente grele pentru mine ca om. Privirea fiecarui copil mi-a ramas intiparita in minte. Nu voi putea uita niciodata.
                   1632
  Despartirea de ei a fost extreme de grea. Ne-au condus cantand si plangand in acelas timp.
Am ramas cu gandul ca Dumnezeu mi-a dat un har pe care nu multi il au, de a fi printre cei mai oropsiti oameni din lume. Din acea clipa, impreuna cu Misiunea Genesis, suntem alaturi de acesti crestini pe care prea putini ii viziteaza.
                             1630
La un interval de un an, Dumnezeu a deschis o alta usa prin care am putut sa ii vizitez din nou, impreuna cu Pastorul bisericii Filadelfia din Chicago, Florin T. Cimpean si alti lideri de biserici.
  Ne apropiem de Sarbatorile de iarna si ca Misiune vrem din nou sa le venim in ajutor. Raportul pe care l-am primit de la pastorul care raspunde de ei, este ca au nevoie sa fie ajutati cu hrana de fiecare zi.
Un dolar pentru ei inseamna mancarea pentru aproape o saptamana.
Putini pot merge acolo, dar oricine poate sa le vina in ajutor. Dumnezeu nu va ramane dator nimanui, ci ne va rasplati dupa cele facute cand traiam in trup.
Orice donatie va fi o mare binecuvantare.
   Pentru cei carora va pune Dumnezeu pe inima sa le veniti in ajutor o puteti face prin Misiunea Genesis, scriind donatie pe: PHILADELPHIA ROMANIAN CHURCH iar la Memo treceti:  “Genesis – Leprozeria din India”
Pentru mai multe informatii puteti suna la: (773) 575-8223
Dumnezeu sa va rasplateasca!!
Mai jos gasiti un mic video clip cu India si frati leprosi.
Va multumim!!!
Rev. Ilie U. Tomuta

Top