Mary Slessor – Misionara in Africa

Spread the love

Mary Slessor (1848 – 1915) s-a nascut in orasul Aberdeen, Scotia, pe data de 2 Decembrie, 1848, fiind cunoscuta printre africani ca si “Regina Alba a Calabarului”, o regiune din partea de Vest a Africii.

Mary si-a daruit inima lui Isus din copilarie, fiind influentata foarte mult de istoriile spuse de mama sa, iar mai tarziu o dorinta adanca  a izvorat in inima ei, aceea de a deveni misionara. A inceput sa lucreze plina de zel in biserica din care facea parte, participand in acelasi timp si la activitatile misionare. La inceputul anului 1874, stirea mortii a lui David Livingstone a starnit o agitatie mare in Scotia, si ca urmare s-a creat un val de misionari plini de pasiune. S-a anuntat la vremea respectiva ca este nevoie foarte mare de lucratori misionari in Africa, iar Mary si-a oferit cu bucurie serviciile Bordului de Misiune Internationala. Dupa o pregatire speciala, Mary s-a imbarcat in Liverpool pe vaporul “Ethiopia” si a inceput calatoria pe data de 5 August, 1876.

Curand dupa sosirea ei in Calabar, a inceput sa realizeze cat de dificila si aproape imposibila era munca pe care trebuia sa o faca in mijlocul africanilor. A vazut crocodili uriasi care stateau la soare pe malurile namoloase sau innotau in rauri. Intr-o zi, Mary impreuna cu cativa copii, a fost atacata de un hipopotam foarte mare, care aproape le-a rasturnat barcuta. Ca sa salveze viata copiilor si a ei, Mary a aruncat in gura hipopotamului o oala in care prepara mancarea.  De asemenea, prezenta asa-numitelor “barracoons” (baracile unde africanii erau legati de gat cu o franghie care era prinsa de tavanul din lemn gros, asteptand in aceasta pozitie luni intregi pana veneau cei care cumparau sclavi), o infricosau si intristau foarte mult pe Mary. Pe langa toate acestea, Mary a fost martora la multe situatii groaznice, in care prizonierii erau siliti sa introduca mainile in ulei fierbinte pentru a-si demonstra nevinovatia, sau momente de teroare in care sefii de triburi alegeau femei si barbati la intamplare pe care ii decapitau pentru orgii cu ritualuri de canibalism.

Ce ar fi putut o femei plapanda si timida sa faca in fata acestor imprejurari horifice? Coplesita de tristete si teama, Mary a ingenuncheat si a spus o rugaciune scurta: “Doamne, sarcina pe care mi-ai dat-o este imposibila pentru mine, dar nu pentru Tine! Arata-mi calea si o voi urma!”  Ridicandu-se de pe genunchi a afirmat: “De ce sa ma tem? Am o Misiune Regala! Sunt la dispozitia Regelui Regilor!”

Mary a studiat cu ravna dialectul Efik, limbajul poporului din Calabar, si a reusit sa comunice atat de bine cu nativii, ca ei insasi recunosteau maiestria ei in vorbire. A fost foarte emotionata si bucuroasa cand a reusit sa predice in limbajul local, prima ei calatorie pentru evanghelizare fiind una foarte memorabila. In fata ei mergeau doi copii care bateau tobele, anuntand venirea misionarei si adunand oamenii la locul de intalnire, care era de fapt la umbra unui copac, langa o casa construita pentru diavol, in memoria unui bastinas care murise de curand. Mary le-a vorbit cu dragoste si le-a citit din Biblie, capitolul 5 din cartea Apostolului Ioan, versetele 1-24. A pus foarte mare accent pe versetul 24:  Adevarat, adevarat va spun ca cinea asculta cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.”

Mary Slessor a adus un mesaj al vietii pe teritoriul mortii. Celor care aveau sufletele pline de durere si tristete le-a predicat un mesaj de mangaiere si speranta. Celor care locuiau in mijlocul teroarei le-a vorbit de dragoste si blandete, iar pe cei care duceau o viata plina de pacat si acte barbarice i-a indreptat catre Isus Mantuitorul.

“In Isus”, spunea misionara, devenim fiinte noi. Viata Lui devine viata noastra. Ia cuvantul acesta “viata” si studiaza-l din nou si din nou, incearca sa il masori si vezi ce vei obtine. Viata Eterna este o idee minunata care cuprinde tot ceea ce inima isi doreste. Nu doresc inimile voastre aceasta binecuvantata si eterna viata, pe care Fiul lui Dumnezeu v-o daruieste gratis?”

Desi s-a imbolnavit de febra tifoida, malarie si alte boli specifice zonei, Mary s-a chinuit dar nu a renuntat cu usurinta, fiind prezenta in Calabar pentru o lunga perioada de patruzeci de ani. A inaintat cat mai adanc in mijlocul junglei pentru a predica dulcea poveste a manturii, cucerind triburi si sate noi.

A gazduit foarte multi copii orfani, pe care ii ingrijea cu multa dragoste si devotament. Hamacul fiecaruia dintre cei douazeci si cinci sau treizeci de copii pe care ii ingrijea, era legat cu o funie de coliba ei, pentru a-i putea legana noaptea cand plangeau.

In mijlocul unei epidemii de rujeola, Mary i-a ingrijit singura pe cei suferinzi vorbindu-le de Isus, si i-a ingropat fara asistenta pe cei care nu au supravietuit. Nu este usor, spunea Mary, dar Isus este aici si eu sunt intotdeauna multumita si bucuroasa pentru Dragostea Sa!” Mary a lucrat cu multa vointa si sacrificiu de la cantatul cocosilor pana la apusul soarelui. Si pentru ce s-a chinuit atat? Cei care o cunosteau bine au spus: “Era intotdeauna flamanda dupa salvarea cat mai multor suflete!”

Mary Slessor, Regina Calabarului, s-a fortat mereu sa ofere ce are mai bun lui Isus, si cu multa bucurie a spart vasul de alabastru al vietii sale consacrate si i-a daruit untdelemnul care reprezenta mantuirea multor suflete in Africa. Cand a trecut raul in partea celalalta, Mary a tinut in maini un snop mare pe care  l-a cules cu mult chin si sacrificiu, si in schimbul caruia, Domnul i-a daruit “coroana bucuriei si a vietii eterne”.

Astazi, inca mai functioneaza o organizatie crestina care a preluat activitatea misionarei si lucreaza in continuare in Africa, si anume: Mary Slessor Foundation. In imaginea de mai jos este veche locatie a acestei misiuni, unde Mary si-a desfasurat activitatea.

“Daca nu l-as fi  simtit pe Isus aproape de mine, mi-as fi pierdut orice motivatie”

Mary Slessor

Intr-adevar, Mary Slessor a fost si va ramane Regina Calabarului, iar cei carora le-a slujit au strigat-o adesea Ma’, pentru ca a fost nu numai misionara, ci si mama multor copii orfani, ingrijind de acestia cu o daruire materna. Suntem onorati sa cunoastem cat mai mult din viata unor astfel de crestini, care au daruit lui Dumnezeu ce au avut mai pretios: viata, si sa invatam ca a sluji oamenilor nu este usor, dar El este cel care ne da biruinta!

 ~Monica Badulescu~

Top